|
by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
 La urma urmei, ştiinţa nu poate nega existenţa lui Dumnezeu dar nici nu o poate demonstra… Prin încercarea ei de pătrundere, nişte detalii surprinzătoare ale înţelepciunii Lui pot însă ieşi la suprafaţă.
Ideea mea de odihnă se asociază de obicei cu un peisaj idilic, departe de lumea dezlănţuită, unde omul din mine se întregeşte din nou cu sinele, în căutarea mea în dincolo de ceea ce sunt. Nu este o figură de stil! Ceea ce se vede din mine şi din tine, partea din noi care atinge spaţiul nostru tridimensional este doar ceea ce poate încăpea în mintea şi în puterea noastră de percepţie. Este o infinitate în dincolo de noi şi ceea ce ţine de noi. Suflarea noastră este de la Dumnezeu care este infinit în putere şi înţelepciune…
Dacă înţelegem ideea de infinit, vom şti că oricât vei scădea de la infinit şi oricât vei adăuga, infinitul rămâne infinit. O porţiune din infinit, cu alte cuvinte este tot infinit… Numeric, infinitul poate fi exprimat atât prin numerele întregi cât şi prin fracţii. Unu plus doi plus trei plus patru poate continua la infinit şi, oricât de astronomică ar fi cifra, tot se mai poate adăuga la ea. Folosind numerele fracţionale, un segment, oricât de minuscul ar fi, poate fi împărţit într-o infinitate de fracţiuni. Tot aşa, fracţiunile de o infinită micime pot fi la rândul lor fracţionate într-o altă infinitate de fracţiuni. Deşi conceptul de infinit poate fi exprimat cu uşurinţă în termeni numerici, mintea noastră este totuşi incapabilă să cuprindă în întregime conceptul. Vă rog, nu disperaţi, ceea ce vreau să cuprind în articolul de faţă nu este o lecţie deşartă despre lucrurile care nu pot hrăni! Vreau doar să stârnesc în mintea şi în inima dumneavoastră gânduri cu mult mai înalte despre propria noastră existenţă vis-à-vis cu existenţa lui Dumnezeu. Deci până aici am vorbit şi cred că avem cel puţin o vagă idee despre acest concept. Haideţi să mergem puţin mai departe! Ideea de spaţiu… Propun să începem de la zero. Punctul este o entitate sau un spaţiu fără dimensiune. O infinitate de puncte puse unul în continuarea celuilalt vor crea un spaţiu cu o singură dimensiune sau un segment de dreaptă. Pentru noi, cei care locuim în spaţiul tridimensional, acest segment este finit. Pentru punctul din segmentul de dreaptă spaţiul segmentului este infinit. Ironic, nu? Individul, haideţi să-l numim domnul Punct, va trebui să călătorească la infinit ca ajungă de la punctul A la punctul B, A şi B fiind punctele pe care NOI le-am demarcat ca fiind extremităţile segmentului. Oh, dar uitaţi-vă ce simplu este pentru noi! Noi putem parcurge această distanţă într-o clipită şi nu numai atât! Noi avem putere asupra segmentului. Noi îl putem lungi sau scurta după plăcere şi fără prea mult efort. Cred că deja vă daţi seama unde merg cu mica mea meditaţie… De reţinut: domnul Punct nu are nicio idee cum va arăta un spaţiu cu două dimensiuni. Pentru el segmentul este spaţiul lui, spaţiul care se umple pe sine. Pentru el, după toate teoriile veleităţilor punctiforme, nu există un dincolo de segment. Nici măcar un gol. El îşi poate osteni mintea încercând să explice ceea ce pentru el este inexplicabil iar pentru noi este simplu. „Există un spaţiu cu două dimensiuni? Cum arată?” Deci am ajuns la spaţiu cu două dimensiuni… Chiar cel mai minuscul dintre pătrate este format printr-un infinit număr de segmente de dreaptă puse unul alături de celălalt. Aici locuieşte domnul Pătrat, domnul Triunghi, domnul Cerc şi alte individualităţi flate. Acelaşi raport cu noi. Noi putem decupa o întindere după buna noastră plăcere, în pătrate, cercuri, triunghiuri, etc. Noi putem desena mulţimea lor pe o simplă coală de hârtie. Pentru „locuitorii” din întinderea hârtiei nu există un sus şi nici un jos. Pentru ei micuţa noastră foaie de hârtie nu poate fi parcursă nici teoretic şi cu atât mai puţin în practică. Tot aşa şi pentru ei spaţiul cu două dimensiuni este spaţiul lor, un spaţiu care se umple pe sine şi nu există nici măcar o idee de dincolo. Noi avem putere asupra a ceea ce este acolo, şi pentru noi parcurgerea în toate direcţiile în contextul planului este o bagatelă. Pe de altă parte, dacă o linie intersectează planul domnilor flaţi, ei nu vor putea vedea decât un punct. Pentru ei nu există ideea de verticală. Dacă un vârf de piramidă atinge planul, domnii flaţi nu vor vedea altceva decât un punct, dacă piramida intersectează planul tot ceea ce domnii flaţi vor vedea, este un triunghi. Ceea ce ei nu ştiu este că acest triunghi este doar o formă de revelare a unei entităţi infinite pentru spaţiul lor flat. Amintiţi-vă că orice spaţiu superior este creat prin suprapunerea la infinit a spaţiului imediat inferior.
Iată-ne acasă! Spaţiul tridimensional. Cum am spus, acesta este rezultatul suprapunerii unei infinităţi de planuri. Chiar şi pentru cel mai minuscul spaţiu tridimensional, infinit mai mic decât boaba de muştar, este nevoie de o infinitate de planuri care se suprapun. De abia aici ajungem să simţim împreună cu domnii flaţi (dacă aceştia există). Universul pe care îl vedem, privind înstelarea, pentru noi este infinit în ideea că nu-i putem atinge limita. Universul nostru se umple pe sine şi, pentru că nu există un dincolo, noi nu vom putea ajunge la marginile lui. Distanţa dintre noi si până la marginile lui este aceeaşi în orice direcţie ca şi cum noi am fi în centrul lui. Şi dacă am fi fost la milioane de ani lumină de aici acelaşi lucru ar fi valabil. Paradoxal, nu? Orice punct din univers poate fi considerat centru!
În zilele noastre matematicienii şi fizicienii au ajuns la concluzia că ar exista cel puţin încă şapte spaţii superioare! Amintiţi-vă că fiecare spaţiu superior este o infinită însumare a spaţiului imediat inferior. Aici ne apropiem de ideea pe care încerc s-o expun. Zece spaţii, fiecare infinit mai mare decât cel de dedesubtul lui! Nicio cifră nu poate cuprinde acest concept, nicio minte nu-l poate înţelege. Deasupra lor, şi dincolo de orice spaţiu este El, Dumnezeu. Amintiţi-vă că noi avem putere absolută asupra a ceea ce este pe planul hârtiei. Noi putem decupa, desena, mototoli… Asemenea supra liniei din acest plan. Amintiţi-vă că „domnii flaţi” nu au nici o idee că triunghiul dintre ei este doar unul dintr-o infinitate de triunghiuri din piramida care a intersectat spaţiu lor. Acum noi, în colivia noastră tridimensională suntem doar nişte expresii sau revelări tridimensionale a ceea ce este de un infinit la puterea infinit.
Noi purtăm suflarea lui Dumnezeu în noi, noi, prin mântuire primită prin Cristos suntem aşezaţi alături de El în locurile cereşti! Noi (asemenea piramidei intersectând lumea flată) suntem locul prin care divinitatea intersectează spaţiul nostru. Vedem noi asta? Nu! Şi nici măcar nu putem să ne închipuim, pentru că asta trebuie judecat şi privit duhovniceşte. Spuneam în articolul precedent despre Locul gol pe care l-am lăsat în urmă prin căderea primordială în păcat. Percepţia noastră ţine de limitele tridimensionalului dar existenţa noastră cu adevărat transcende orice idee de spaţiu prin adoptarea cerească în Cristos. Originea noastră este dincolo de timp şi existenţa noastră este în eternitate. Spaţiul acesta este doar o scurtă şi purificatoare întrerupere a existenţei noastre eterne. Vedeţi, mintea noastră nu poate cuprinde un ceva dincolo de realul nostru, universul nu ne este accesibil şi totuşi s-ar putea ca toată existenţa tridimensională să fie mai mică decât o boabă de nisip în toate plajele lumii sub privirea Creatorului care ne decupează după buna Lui plăcere în formele dorite de El. În El însă avem existenţa şi mişcarea! În El noi suntem deasupra spaţiului pe care credem că-l locuim, dar patria noastră adevărată este „În cer”, dincolo de orice idee de spaţiu. Vedeţi, pentru Filip distanţa nu a fost o problemă pentru că Duhul l-a dus până la famen. Ezechiel a fost „transportat” din Babilon la Ierusalim într-o clipă…
La urma urmei, ştiinţa nu poate nega existenţa lui Dumnezeu, dar nici nu o poate demonstra… Prin încercarea ei de pătrundere, nişte detalii surprinzătoare ale înţelepciunii Lui pot însă ieşi la suprafaţă.
|
