Phoenixmission.org

By Marian Petruţa

Chiar dacă, în Constituţia Statelor Unite, nu există referinţe clare cu privire la astfel de privilegii, de-a lungul timpului preşedinţii americani au găsit tot felul de scuze pentru a se sustrage de la a informa Congresul sau judecătoriile cu privire la diferite probleme de interes naţional.

George W. Bush
Bush a folosit dreptul său prezidenţial în a refuza cererea Congresului de a obţine declaraţii cu privire la concedierea unor procurori federali, de la fosta sa consilieră, Harriet Miers şi de la directorul politic, Sara Taylor.

Bill Clinton
Acesta a invocat, de câteva ori, pe parcursul preşedinţiei sale, privilegiile executive. În 1996, a oprit eliberarea de documente care probau motivele concedierii personalului responsabil cu organizarea călătoriilor membrilor Casei Albe, sau a probelor care arătau că personalul său a folosit informaţii din dosarele FBI ale angajaţilor din fosta administraţie Republicană. A refuzat, de asemenea, documentele referitoare la politica dusă cu Haiti, sau documentele despre secretara sa pe probleme de agricultură. Clinton a refuzat să se folosească de unele privilegii în momentul încercării demiterii sale din funcţie, în cazul scandalului Monica Lewinsky, de teamă că acestea vor fi anulate de tribunal.

By Tatiana Scurtu

În timp ce în România piste pentru biciclete nu există sau sunt impracticabile, în Belgia se ia atitudine pentru apărarea drepturilor celor care folosesc acest mijloc de transport ca pe unul de relaxare sau renunţând la maşină în folosul mişcării.

Atenţie automobiliştilor indisciplinaţi, pentru că sunteţi filmaţi sau cel puţin fotografiaţi!

Echipei site-ului mybikelane nu-i scapă nimic, nici după câteva luni bune. Ei listează fiecare infracţiune, cu suport foto, conform articolului 24 din codul rutier, şi anume interdicţia de a opri sau a parca pe pistele de bicicletă.
Ideea aparţine Statelor Unite şi a avut un real succes în întreaga lume precum şi la Bruxelles, unde, până acum au fost deja raportate peste 120 de încălcări. Poşta, poliţia sau transportul în comun, nimeni nu scapă de ochiul vigilent al „detectivilor” care vor juca acest „joc” până la sfârşitul anului. Plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculelor prinse în flagrant sunt şi ele bineînţeles publicate pe site.

By Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Fără a emite pretenția că este perfectă, limba noastră ne slujește în chip desăvârșit. În aula academiei, la birou, în piață, în biserică, la grădiniță, la radio, în bibliotecă, la o șuetă în parc, sau la ”un pahar de vorbă” cu amicii, limba română nu ne face nicăieri de rușine. Vocalică și melodioasă, sonoră și nuanțată, parcă modelată anume să fie și cântată, nu duce lipsă de rime și nu șchiopătează, când ține cu hărnicie ritmul. Sugestivă, culminând în admirabile onomatopee, antrenantă, știe să fie și sobră, ceremonioasă, autoritară, ori blândă și veselă, în largul ei printre ecuații matematice, simplă și ușor de articulat pentru îngerașul din leagăn. Într-un cuvânt, ar trebui să fim mândri de limba noastră.
Suplă și elegantă, limba română își ascunde foarte bine vârsta; am putea spune chiar că arată surprinzător de bine la anii ei, folosind doar cea mai simplă rețetă a cosmeticii lingvistice. Are precizie în comunicare, o gramatică stabilă, vocabular bogat, mulțime de sensuri figurate, un simbolism robust, o fonetică ce poate schimba ușor gamele, are întindere, adâncime și se pretează la umor.

By Aura Imbarus, Ph.D.
Los Angeles, California

Living in Los Angeles, and even more than that, close to Hollywood, the idea of artificial and superficial blend in. But, at a closer look, they might even be synonymous. 
“Artificial: Made in imitation of something natural; simulated, not genuine or natural.” “Superficial - shallow, materialistic, and even exhibiting false emotions through an exaggerated affect display.”

How many times did you really mean the expression “How are you?” Were you really interested in how that person was doing or you just used it as a form of salutation?
Living in a metropolis, gives people the “chance” to play with words, to be artificial and superficial at the same time. We don’t really care how the other person is doing because, after all, we are busy with our own already full plate. So, then, why all the pretense? Why all the negative energy and false emotions behind the actions? We are humans, and by definition we are creating human desires, emotions, so why not create something beautiful if it takes the same amount of time and vigor?

By Octavian D. Curpaş

În perioada 14-30 septembrie a.c., o trupă  de actori de la Teatrul Naţional “Lucian Blaga” și “Teatrul de Păpuși Puck” din Cluj-Napoca şi o trupă de actori din Franţa vor susţine două spectacole la Arizona State University, în Arizona. Ambele spectacole sunt sponsorizate de programul de Studii Româneşti de la Arizona State University, iar intrarea este gratuită. Menţionăm că sala Recital Hall, din cadrul conservatorului School of Music, unde vor avea loc aceste spectacole, are o capacitate redusă, de numai 110 locuri, iar uşile vor fi închise odată ce se va umple sala de spectacol.

Informaţii asupra spectacolele sus-menţionate:

La data de 25 septembrie, începând cu orele 7,00 PM, artiştii clujeni ai Teatrului de Păpuşi Puck vor prezenta spectacolul inspirat din “Cartea lui Apolodor” aparţinându-i poetului şi scriitorului Gellu Naum. Reprezentaţia va avea loc, precum am menţionat mai sus, în sala Recital Hall a conservatorului School of Music de la ASU din Tempe, AZ, sub auspiciile programului de Studii Româneşti al cărui director este doamna Ileana Orlich, consul onorific al României în Arizona şi profesor de studii româneşti şi literatură comparată la această prestigioasă insituţie de învăţământ.

By Al.Florin ŢENE

În condiţiile europenizări noastre şi al fenomenului de globalizare este necesar să punctăm unele repere  importante din istoria noastră, dar şi din tezaurul etnofolcloric, inclusive din istoria literaturii române, în scopul perenizării lor ca zestre specifică şi multiculturală într-o Europă unită.
De data aceasta am ales pe Eminescu  ca promotor al dragostei de neam şi ţară, în scopul de a sublinia faptul că  sentiment acesta  nu trebuie să ne părăsească, el fiind aceea vibraţie specifică şi singulară pe care o simţim faţă de limba şi ţara în care ne-am născut.
Nu demult într-o convorbire pe care am avut-o la Drăgăşani cu Guvernatorul Bancii Naţionale,Mugurel Isărescu, întrebându-l de ce vine , aproape lunar , în oraşul natal de la poalele Dealului Viilor, în care a existat castrul roman Rusidava , mi-a răspuns textual: Dragă Florine, prima înghiţitură de aer pe care o respiră copilul când se naşte rămâne veşnic în plămânul omului. Aceasta ne face să ne întoarcem ,mereu, pe locurile natale, pentru a o înprospăta. Lărgind aria, acest fenomen se întâmplă şi la nivelul ţării.

By Prof. Iosif BRĂTCANU

Viceprimarul municipiului Oradea, Rozalia Biro, ameninţă cu evacuarea

Rămas fără un picior după un grav accident, fostul jurnalist Victor Cmeciu riscă să fie aruncat din garsoniera pe care a primit-o în urmă cu trei luni (primită absolut legal!) Vinovat de situaţia creată este handicapatul, deoarece, poate, nu a binevoit să împartă comisioane! Consultat un jurist competent spune ca masura este aberantă şi lipsită de temei legal!

Începutul unei poveşti tragice

Era o seară plăcută de martie. Jurnalistul Victor Cmeciu se întorcea acasă cu tramvaiul după ce a documentat un material de presă în zona pieţei Rogerius din Oradea. Şcolit iniţial ca electrician de lumină şi forţă şi după câţiva ani ca slujbaş la despeceratul Uzinei Electrice din Oradea, Victor Cmeciu şi-a ales în cele din urmă o carieră în presă fiind corespondent la un prestigios ziar central.

Nimic nu anunţa dezastrul ce avea să i se întâmple. A vrut să coboare din tramvai. A alunecat, iar momentul de dezechilibru avea să îl coste pierderea unui picior. Pe moment, a simţit doar câteva furnicături. Căzut la pământ, a încercat să-şi recupereze pălăria azvârlită la câţiva metri. Abia apoi a observat că piciorul drept este zdrobit de la genunchi în jos. Se întâmpla în 23 martie 1997. La puţin timp, urma să împlinească frumoasa vârstă de 50 de ani. Avea să „petreacă” luni în şir pe patul de spital. Acum, la 63 de ani, se luptă să nu fie dat afară din locuinţă.

By Prof. Dr. Radu MIHALCEA
    Chicago, Illinois

Strategia de origină americană a ajuns în cercurile de afaceri din Europa pe la mijlocul anilor ’80 şi a produs o mare surpriză: „Cum, tocmai americanii, cunoscuţi pentru metodele lor de afaceri rabiate, propun aşa ceva? «Win-win», adică fiecare partener  să aibă partea lui de câştig şi de avantaje? Nemaipomenit!”

Dar de fapt, nu era chiar aşa de nemaipomenit: acest concept făcea de mult parte din arsenalul politicii economice americane şi fusese aplicat – cu rezultate foarte bune – ultimele dăţi în 1947 şi în 1951 în Germania şi în Japonia: pentru ambele tări înfrânte în cel de al doilea razboi mondial fusese iniţial prevăzută dezvoltarea unei economii exclusiv agrară respectiv una bazată pe pescuitul oceanic. Dar puterile aliate au recunoscut foarte repede că nu pot hrăni numai din agricultură pe cei 70 de milioane de oameni din Germania aşa cum nu pot hrăni din pescuit pe cei 90 de milioane de japonezi. În afară de aceasta pericolul prezentat de forţele armate ale Uniunii Sovietice, între timp înarmate atomic, devenea din ce în ce mai ameninţător. Soluţia a fost găsită în aplicarea unei strategii prin care fiecare avea să câştige: Germania a primit milioane de dolari în cadrul planului Marshall, ceea ce i-a permis să-şi dezvolte economia – mai întâi - şi forţele armate – mai târziu - şi a devenit o cetate inexpugabilă în centrul Europei, eliberând SUA de obligaţia de a întreţine o populaţie nemulţumită şi de a bloca un atac sovietic în câmpia saxonă. La fel şi Japonia, care a primit atât ajutor  economic cât şi militar şi a devenit în numai trei decenii a doua putere economică a lumii.

By Marian Petruţa

Doliu de ziua naţională

Chiar dacă 4 Iulie este ziua naţională, în care americanii sărbătoresc independenţa, aceasta este şi o zi tristă în istoria Americii, pentru că trei din preşedinţii ei au murit în exact această zi. Aceştia sunt John Adams, Thomas Jefferson şi James Monroe (1931). Primii doi au murit chiar în aceeaşi zi şi acelaşi an, 4 iulie 1826. Ambii se numără printre cei care au semnat Declaraţia de Independenţă. Tot pe 4 iulie, însă în 1850, preşedintele Zachary Taylor s-a îmbolnăvit de holeră, de la nişte cireşe pe care le-a mâncat. Acesta a murit cinci zile mai târziu, fiind, astfel, în fruntea ţării doar un an şi jumătate.

Jaf în cimitir

În 1876, doi hoţi au decis să fure sicriul preşedintelui Abraham Lincoln din cimitirul din Springfield, Illinois, pentru a putea cere în schimb eliberarea unui prieten din închisoare. Planul a eşuat, deoarece au fost daţi, de cineva, în vileag, fiind surprinşi chiar în timp ce se chinuiau să scoată sicriul din groapă. Aceştia au reuşit totuşi să fugă, dar au fost arestaţi în Chicago, câteva zile mai târziu. La proces, însă, erau gata să scape fiindcă, la vremea respectivă, în Illinois nu exista o lege care să pedepsească hoţii de morminte. Singura pedeapsă pe care au primit-o a fost un an de închisoare, pentru spargerea lacătului de la intrarea în cavou.

By Corina Diamanta Lupu

Nimic spectaculos - o curtezană dansează pentru-un rege-

Bizară şi tăcută, doar ochii ei şi trupul vorbesc halucinant.

Cu degetele-i lungi, iubiri de-alcov pe-ascuns şi vag culege,

Tot astfel cum un şarpe din tină creşte-n soare, încet şi fascinant.

Asemeni unui foc, de rege se atinge, zâmbindu-i blând şi stins,

Parfumuri tari ademenind, de ambră, zăpezi albastre, patimi.

În dansul ei lumini târzii se nasc; cu aur, cu purpuriu aprins,

Cu perle şi argint, cu negre ape, dansează arzător, în râs şi lacrimi.

Metamorfoză tandră, e ea şi totuşi alta din mlădieri se-arată,

Iar dansu-i muşcător - căldură şi răcoare, lin, ca într-o vrajă

Pe rege înspre iad, intr-un vartej nebun, adânc cu el il poartă.

Cu flăcari vii şi lungi, fierbinţi, şireată, femeia-i stă în roşu - strajă.

Spre ea îl trage, veştmintele-i sonore, cu unduiri îl înfăşoară.

Cu mâna ei fardată, de matase, regeasca mână-acum alege,

Şoptesc fântâni, se-aude marea şi luna în odaie se strecoară

Rece. În noapte, undeva departe, o curtezană dansează pentru-un rege.

By Dr. Dan BRUDAŞCU

Poetul Teofil Răchiţeanu, unul din puţinii poeţi sihaştri ai literaturii noastre de azi, se confruntă, de mulţi ani, cu atacuri neruşinate la adresa lui şi a familiei sale din partea unor personaje care proferează minciuni şi neadevăruri, în speranţa că, în felul acesta ar reuşi să facă din criminali eroi şi ar putea mistifica o parte însemnată din istoria noastră recentă. La apariţia textelor gratuit incriminatoare, poetul, om de bună credinţă, a încercat să spună adevărul în legătură cu chestiunea abordată de respectivii autori. Ca un făcut, însă, uitând că în România nu mai e de bon ton să aplici cenzura, publicaţiile cărora le-a trimis dreptul lui la replică, nu i-au dat dreptul de a se apăra. Cel mai recent caz de această natură este cel în care conducerea redacţiei unei publicaţii cu pretenţii, dar, în realitate, cu un tiraj infim, îi refuză poetului publicarea textului de mai jos, făcându-ne să constatăm că, în realitate, în România secolului XXI cenzura persistă.

By Silvia KATZ-IANĂŞI

Atunci când viaţa mă loveşte şi cad, încerc să mă ridic ajutată de speranţa din visele mele. Mă văd în ele ca într-o oglindă fermecată, în care imaginea şi sentimentele mele se transformă într-o fântână arteziană, al cărei jet mă spală de toate neliniştile sufletului meu. Am trăit viaţa prin ochii altora, păsându-mi mereu de judecata oamenilor şi a celui de sus. Eu îmi doream alte împliniri, alte trăiri, dar am fost mereu condiţionată de vremurile pe care le trăiam şi teama să nu greşesc şi să-i dezamăgesc pe alţii, m-a făcut să nu-mi dau seama de suferinţa din mine. Nu ştiu dacă este prea târziu să mă lamentez s-au să găsesc vinovaţi, dar îmi doresc ca niciodată să nu renunţ la felul meu de a visa. Ştim cu toţii că visele nu ni-le poate lua nimeni niciodată.
Am visat mereu să-mi găsesc locul meu. Am visat mereu la fericire, pe care ştiu că am atins-o uneori, dar nu am reuşit să o păstrez mult timp. Nu voi renunţa să visez decât atunci când sufletul meu fără chip şi trup îşi va lua zborul spre cer. Până atunci voi continua să trăiesc la fel ca toţi muritori între agonie şi extaz. În visele care mă bântuie, stă puterea mea de a merge mai departe chiar dacă uneori teama de moarte mă înconjoară ca un cerc de foc. Stau adesea de vorbă cu Cel de Sus şi sunt supărată pe el, deoarece nu ştiu ce drum să aleg, atunci când mă rătăcesc în întunericul din viaţa mea. Mereu mă aplec în faţa Lui şi spun rugăciuni rosite şi nerostite, doar de mine ştiute. Încerc să-i pun întrebări care mă ard şi aştept răspunsuri care ştiu că mă vor durea.

By Nicolae Bălaşa

Ne tot învârtim în cer, de-aiurea cu pământul, căruţa noastră cosmică, mereu, îngâmfaţi că suntem, fără să vedem că ceea ce va fi devine un fel de prezent care tocmai ne-a scăpat printre degete într-un trecut, la nivelul muritorului, fără întoarce. Şi asta,  câtă vreme doar drumul de ieri şi până astăzi ne încovoaie şi mintea şi spinarea sub povara unui mâine, un fel de licărire ce tocmai s-a stins. Şi eu care îmi doream să pipăi clipa! Da, Clipa! Dar cum, când, uite-o şi nu e!
Şi, totuşi, atunci când avem conştiinţa propriei noastre existenţe, pironiţi cu ochii pe,... să zicem, copilărie, în oglinda vremurilor, nu ne putem trece cu vederea nici ridurile şi nici părul încărunţit. Mai tot timpul, degeaba! Probabil, de aici şi expresia românului, ziceam într-un articol anterior, hâtru şi filosof de când lumea: „orice armăsar ajunge într-o zi gloabă!” Şi ajunge cu atât mai repede, cu cât ,,a făcut umbră pământului degeaba”.  Lăsând gluma la o parte, trebuie să acceptăm faptul că totul în jurul nostru se schimbă şi moare. De aici şi ideea lui Heraclit din Efes, idee conform căreia totul e curgere. Curgere în normalitate, credem noi, câtă vreme Dumnezeu era atunci şi pe pământ.

By Dr. DOREL  SCHOR

O  PROPUNERE  PARADOXALA

Suntem invitati la Muzeul din Ierusalim care s-a inoit de curind sub toate aspectele, situindu-se astazi la nivelul marelor institutii de acest gen din lume. E momentul, cred, sa ne amintim de inceputurile sale. Muzeul a fost inaugurat in anul 1965. Fondul exponatelor era insa foarte modest si se punea de urgenta problema achizitionarii a cit mai multor lucrari artistice valoroase. Dar se crease un cerc vicios. Pentru ca muzeul era sarac, marii colectionari nu-si doreau "piesele" expuse acolo. Iar ca sa fie prestigios, muzeul avea nevoie de opere valoroase…

Charlotte Bergman, o tinara vaduva americana, poseda o frumoasa colectie de arta care cuprindea,  printre altele, numeroase tablouri semnate de Picasso, Chagall, Braque…Avea insa o conditie: ea era dispusa sa doneze intreaga colectie muzeului, dar sa nu se desparta de ea !!  Responsabilii israelieni trebuiau sa gaseasca o solutie acestei propuneri paradoxale. Ei au considerat ca valoarea operelor din colectia doamnei Bergman justifica orice derogare si au acceptat sa construiasca in perimetrul muzeului un apartament, pe gustul si…din fondurile  generoasei doamne. Respectivul corp de cladire nu se deosebea cu nimic  de restul muzeului. Arhitecti si constructori priceputi au inglobat perfect apartamentul inimoasei donatoare in complexul muzeal.

By Aura Imbarus

Dr. Tudor Marinescu was born in Transylvania, in Romania. He graduated in the top 10 percent of his class at the J.W. Goethe University School of Medicine in Frankfurt earning an M.D. and a Ph.D. in Medicine from the H. Heine University, located in Germany as well. He completed post-doctoral internships in surgery at UCLA, and a three-year family medicine residency at USC. He chose to focus his practice on holistic healing, specializing in family medicine with extensive credentials in cranial and biodynamic osteopathy, functional medicine, prolotherapy, herbal cures and vibration/sound healing. He studied and trained with traditional indigenous healers from North America, South America, and Africa. Dr Tudor and his wife Oshun, a spiritual healer, own two private practices, one in Santa Monica, and another one in Ojai, California, where they have created the Temenos Center for Wholeness.